Îngerașul

Nu știu cum să scriu mai decent această întâmplare, o  trântesc și eu cum a căzut.

În vizită la niște prieteni. M-au invitat să le văd îngerașul cârlionțat, blonduț, atotzâmbitor, totalmente adorabil. Genul de fetiță  care te face să suspini ca Donald Duck. Regretam că nu am reușit să-i duc un cadou pe măsură, încercam să nu mă strâmb prea tare și, mai ales, să nu cumva să mă maimuțăresc stâlcind cuvintele. Fetița începe să vorbească, știe deja destule cuvinte. Tot admirând-o și făcându-i poze, ne-am luat cu vorba despre ”cimitirul tinereții noastre”, așa, din gafă în gafă. Din când în când mai  fotografiam. Gângurea heavenly funny cu un glas cristalin și un aer diafan care-mi frângea inima de tandrețe. Deodată, o văd întinzând mâna spre tatăl ei, rostind limpede și senin:

- Coaaieee…apăăă!

Da, fetița dorea apă de la tati.

~ by Andi on 27/06.